Avertisment: SPOILERS Mai jos Pentru Folclor!
Seria de antologie de groază a HBO, Folclor, examinează superstițiile asiatice și miturile folclorice naționale - iar sfârșiturile pentru fiecare segment de groază sunt la fel de confuze ca cele de mai înainte. Create de HBO Asia, cele șase episoade ale folclorului au fiecare regizori din diferite țări - Indonezia, Japonia, Coreea, Malaezia, Singapore și Thailanda.
În timp ce distribuția și echipa colectivă a folclorului sunt probabil necunoscute pentru telespectatorii occidentali, antologia merită mult vizionată, deoarece permite publicului să se angajeze cu poveștile și să înțeleagă legăturile conceptuale, inclusiv superstițiile care afectează fiecare dintre țările menționate anterior.
Conectat: Recenzie folclorică: HBO Asia își aduce antologia groazei în SUA
În ultimele câteva luni, segmentele de folclor au avut premiera la diferite festivaluri de film, iar acum, abonații HBO pot experimenta antologia de groază dintr-o dată. Fie că este vorba de iubire, loialitate sau nebunie completă, iată temele și semnificațiile care stau la baza celor șase finaluri ale folclorului.
- Această pagină: A Mother's Love & Tatami
- Pagina 2: Nimeni și Pob
- Pagina 3: Toyol & Mongdal
IUBIREA UNEI MAME: PARTEA INTUNECATĂ A KARMA
Folclorul începe cu „A Mother’s Love” - o poveste indoneziană a regizorului Joko Anwar. O mamă pe nume Marni (Marissa Anita) are o slujbă de trei zile la un conac gol și îl aduce pe tânărul ei fiu, Jodi (Muzakki Ramdhan). Marni descoperă apoi o cameră plină de copii înfometați la mansardă, iar poliția îi înapoiază pe copii familiilor lor. Mai târziu, Marni continuă să lupte financiar și, de asemenea, cu comportamentul lui Jodi. Între timp, un bărbat de la televiziune sugerează că „Copiii de la mansardă” au fost luați de „Wewe” - o entitate care ia copiii iubiți care sunt dispuși să părăsească casele lor. În final, Marni își dă seama că Wewe și-a manipulat gândurile, făcându-i astfel să-și pună la îndoială sănătatea, făcându-l pe Jodi să se simtă iubit. După o scurtă ședere la o secție de psihiatrie, Marni se întoarce la mansarda conacului și își descoperă fiul dispărut.Apoi se ridică în fața entității, fără teamă și gata să se angajeze. Wewe se apropie, dar nu atacă. În schimb, spiritul pare să îmbrățișeze mama și fiul.
Folclorul „A Love’s Mother” folosește oroarea psihologică pentru a face o declarație despre dragostea familială și durerea de a pierde un copil. În scopuri dramatice, regizorul folosește imagini dezgustătoare pentru a da tonul. Când Marni descoperă „Copiii din mansardă”, fecalele umane sunt împrăștiate pe podea. Mai târziu, o victimă dezvăluie excrementele umane ca fiind mesele lor zilnice. Finalul segmentului revizuiește secvențele anterioare pentru a arăta perspective alternative, făcând astfel să pară că Marni încearcă să se recupereze după o pierdere devastatoare. În mod surprinzător, „O mamă iubește” se îndepărtează de sperieturile tradiționale ale săriturilor pentru o concluzie relativ încântătoare. Așa cum Marni o iubește pe Jodi, Wewe iubește să fie o figură maternă, chiar dacă tehnicile ei sunt profund defectuoase. În această poveste, spiritul este neînțeles și greșit.
TATAMI: POVESTI DE ORIGINE ȘI MECANISME DE COPING
Regizat de Takumi Saitoh, această poveste japoneză este centrată pe tradițiile de tatami mat, mai ales ideea că un tatami mat absoarbe sentimentele pozitive și negative ale tuturor oamenilor care l-au folosit. Pentru început, un jurnalist pe nume Makoto (Kazuki Kitamura) face fotografii într-o casă abandonată și, ulterior, se dovedește a fi o scenă a crimei. Se simte obsedat de un caz cunoscut sub numele de masacrul familiei Shinomiya, dar nu știe de ce; De asemenea, Makoto află că tatăl său tocmai a murit.
La sosirea înapoi acasă, se reîntâlnește cu mama sa și se descoperă că Makoto este surd. El trăiește amintiri bântuitoare acasă, iar descoperirea unei covorase sângeroase de tatami îl conduce într-o cameră secretă, precum și în trecut. Mama lui Makoto, Yoshiko (Misuzu Kanno), explică că cumnatul ei și unchiul său presupus (de fapt tatăl său biologic), Koji (Shima Onishi), au fost uciși în urma unei dispute de moștenire cu ani înainte și că tatăl său presupus (dar unchiul real), Tsukasa (Daisuke Kuroda), niciodată complet recuperat din experiență. De fapt, nu a mai zâmbit niciodată. Dintr-o dată, graba de informații îl conduce pe jurnalistul surd să-și amintească o amintire reprimată: a supraviețuit masacrului familiei Shinomiya și apoi a fost răpit, trauma psihologică fiind motivul pierderii sale de auz. La sfarsit,covorul tatami suge „mama” lui Makoto și el își aruncă filmul pentru camera foto.
În ansamblu, „Tatami” al folclorului conectează efectiv punctele cu montaje flashback și indicii vizuale, dar este greu pentru expunerea narativă. În mod similar cu „A Mother’s Love”, regizorul revizuiește secvențe pentru a extinde aspectele istorice și de ce protagonistul se luptă cu amintirile sale. În timp ce acest segment s-ar fi putut îmbunătăți cu mai multă adâncime de caracter, rămâne fidel conceptului de tatami mat și modul în care trecutul informează prezentul. Spectatorii se pot întreba de ce se păstrează un covor de tatami însângerat după atâția ani, dar punctele de complot sunt legate de mândria și motivațiile mamei. Nu se putea descurca cu cărțile pe care i le-a dat viața, așa că și-a manipulat realitatea ca un mecanism de coping. Cât despre Makoto, el acceptă adevărul și merge mai departe.
Pagina 2 din 3: Nimeni și Pob
1 2 3